alocurea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALÓCUREA adv. v. alocuri.alocurea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALÓCUREA adv. v. alocuri.alocurea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alocurea adv. pe alocurea, pe unele locuri, ici și colea. [Formațiune analogă cu
alăturea].
alocurea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALÓCUREA adv. v. alocuri.