almar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALMÁR, almare, s. n. (
Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din
magh. almáriom.almar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)almár (almáre), s. n. – Dulap. –
Var. almariu, armar(iu). Istr. armor. Lat. armarium, poate direct în
var. (Pușcariu 66; REW 625; DAR);
cf. vegl. armar, it. armadio, v. fr. almaire, armaire (›
fr. armoire). Din
lat. s-a transmis aproape tuturor limbilor europene,
cf. germ. Almer, ngr. ἀρμάρι,
alb. armar (probabil din
it.),
cr. ormar, orman (de unde, în Banat,
orman „dulap”),
mag. almáriom, ceh. (j)almara, pol. almarya. În
rom., în forma
almar, provine probabil din
slov.
almara (
cf. Berneker 30) sau din
mag. (Hasdeu 904; Domaschke 130; Gáldi,
Dict., 102). A fost întărit în parte de contactul cu
fr. armoire ›
rom. armuar. Cu formele sale anterioare este
pop. numai în
Trans. și Banat.
almar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALMÁR, almare, s. n. (
Reg.) Dulap de ținut alimente. –
Magh. almáriom.almar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)almár (
reg.)
s. n.,
pl. almárealmar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALMÁR, almare, s. n. (
Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. — Din
magh. almáriom.