alintătură - explicat in DEX

alintătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. ♦ (Concr.) Copil alintat. – Alinta + suf. -ătură.

alintătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. – Din alinta + suf. -(ă)tură.

alintătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
alintătúră f., pl. ĭ. Vorbă de alintare, ca: puiule (copile), Lenuța (Elena). Copil saŭ femeĭe alintată: uf, ce alintătură nesuferită!

alintătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alintătúră s. f., g.-d. art. alintătúrii; pl. alintătúri

alintătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. ♦ (Concr.) Copil alintat. — Alinta + suf. -ătură.