aligni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALIGNÍ vb. IV.
v. lihni.aligni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aligní (-nésc, -ít), vb. –
1. A sufla vîntul. –
2. A șchiopăta.
Ngr. λιχναίνω „a slăbi, a debilita”. Sensul 2 nu este încă bine individualizat, căci este nevoie să se precizeze:
alignește cu piciorul sau
alignește de un picior. Acest uz lipsește din majoritatea dicționarelor (DAR, Damé, Candrea), dar este comun, mai ales în
Mold. (
cf. fata șubredă de sănătate, căci alignea cu piciorul, Iorga;
se apropie alignind de un picior, Cezar Petrescu). DAR indică drept etimon posibil
mag. legyezni „a bate vîntul”.
Cf. lihni.aligni (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALIGNÍ vb. IV.
v. lihni.aligni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALIGNÍ vb. IV
v. lihni.alignì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alignì v. a slăbi, a leșina:
de silnica suflare a furtunei s’alignia NEGR. [V.
lihni].