albineț - explicat in DEX

albineț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj. s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unui varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț.

albineț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALBINÉȚ², -EÁȚĂ, albineți, -e, adj. (Reg.) Blond, bălai. – Din alb² + suf. -in-eț.

albineț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALBINÉȚ¹ s. m. (Pop.) Numele unui varietăți de grâu din Banat. – Din alb² + suf. -in-eț.

albineț (Dicționaru limbii românești, 1939)
albinéț, -eáță adj., pl. f. ețe (d. alb cu crementu și sufixu in-eț). Mold. Trans. Alb la față (indiferent de culoarea păruluĭ).

albineț (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
albinéț, -eață, (albeneț), adj. – (ref. la părul oamenilor) Blond. În Maramureș se mai folosește și galbân, alb, albu (ALR 1969: 14). „Om frumos, alb la față” (Petrova). „Albeneț i se spune celui care se pomădează și e foarte blond” (Rona de Jos, cf. ALR). – Din alb + -ineț.

albineț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
albinéț¹ (reg.) adj. m., pl. albinéți; f. albineáță, pl. albinéțe

albineț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
albinéț² (soi de grâu) (reg.) s. m.

albineț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
albineț a. 1. Mold. și Tr. albicios: că-i la față albineț POP.; 2. în special, despre grâul bănățean cu bobul mare și spicul mustăcios.

albineț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. — Alb + suf. -ineț.