ajun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AJÚN, ajunuri, s. n. 1. Zi sau,
p. ext., perioadă de timp care precede un eveniment. ◊
Loc. adv. În ajun =
a) cu o zi (sau cu o seară) înainte;
b) puțin timp înainte, foarte aproape (de)...
2. Faptul de a ajuna (
1); post (negru). ♦ Zi în care se ajunează (
1). –
Ajuna (derivat regresiv).
ajun (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ajún (ajúnuri), s. n. –
1. Post. –
2. Zi sau perioadă de timp care preced anumite sărbători care presupun post și mai ales ajunul Crăciunului și al Anului Nou. –
3. Zi sau periodă de timp care preced un eveniment în general. –
Var. arjun. Mr. ağun „pe nemîncate, flămînd”,
istr. jun. Lat. iaiūnus (formă reconstruită în mod ipotetic la Plaut;
cf. Corominas, I, 344); probabil prin disimilare *
aiūnus; cf. alb. ağenoj, v. napol. iagiuna, genov. zazun, fr. jeun, sp. ayuno, (este posibil ca
fr. à jeun să reprezinte un mai vechi *
ajeun, unde -
a a fost înțeles ca
prep.). În general
ajun se explică drept
der. postverbal de la
ajuna, și acesta ca rezultat al
lat. *
aiūnāre (Meyer,
Alb. St., IV, 88; Philippide,
O rămășiță, 16; Philippide, II, 645; Pascu,
Beiträge, 16; Pascu, I, 29), de la
eiūnāre (Diez, I, 214; Pușcariu 49; Candrea-Dens., 31; REW 4581; DAR), sau de la *
ieiūnāre (Cipariu,
Gram., 122).
Der. ajuna, vb. (a ține post);
ajunat, s. n. (ajun, post);
ajunător, adj. (care postește).
ajun (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AJÚN, ajunuri, s. n. 1. Zi sau,
p. ext., perioadă de timp care precedă un eveniment. ◊
Loc. adv. În ajun = cu o zi înainte.
2. Faptul de a ajuna. ♦ Zi în care se ajunează. – Postverbal al lui
ajuna.ajun (Dicționaru limbii românești, 1939)1) ajún n., pl.
urĭ (d.
ajun 2). Ziŭa precedentă uneĭ sărbătorĭ (cînd nu se mănîncă orĭ se mănîncă de post):
ajunu Crăciunuluĭ (personificat în
Moș Ajun). Orĭ-ce zi din aintea [!] alteĭa, fără noțiunea de sărbătoare:
ajunu lupteĭ. Vechĭ. Trans. Post. – Fals
preziŭa.ajun (Dicționaru limbii românești, 1939)2) ajún și
-éz v. intr. (
a 4 și lat.
ajúno îld.
ejúno și
jejúno, -áre, id. V.
dejun). Postesc de tot, nu mănînc de loc:
bătrîna ajună (Agrb. Înt. 115).
ajun (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ajún, -uri, s.n. –
1. Post. Faptul de a ajuna, de a nu mânca.
2. Zi sau perioadă de timp care precede anumite sărbători ce presupun post: Ajunul Crăciunului, Ajunul Anului Nou. – Lat. ieiunium „post” (Graur 1980); Der. regr. din ajuna (DEX).
ajun (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ajún s. n.,
pl. ajúnuriajun (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ajun n.
1. post (rar întrebuințat în acest sens);
2. ziua sau seara dinaintea unei sărbători mari (când se postește):
ajunul Paștelor, ajunul Crăciunului, personificat în
Moș Ajun; 3. preziua unui eveniment (fără noțiunea de sărbătoare):
în ajunul luptei; fig.
din ajunul tinereței pân’ ce mergem în mormânt BOL. [Lat. AD JEJUNUM].
ajun (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AJÚN, ajunuri, s. n. 1. Zi sau,
p. ext., perioadă de timp care precede un eveniment. ◊
Loc. adv. În ajun = a) cu o zi (sau cu o seară) înainte;
b) puțin timp înainte, foarte aproape (de)...
2. Faptul de a ajuna (1); post (negru). ♦ Zi în care se ajunează (1). — Din
ajuna (derivat regresiv).