ager (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten.
2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător.
3. (
Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. –
Lat. agilis.ager (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)áger (ágeră), adj. – Agil, iute, ușor.
Lat. ăgĭlis, cu schimbare de
decl. (Cipariu,
Anal., 59;
Gram., II, 344; Pușcariu 37; Candrea-Dens., 19; REW 230; DAR). Există și dubletul
agil (‹
fr. agile); nu se confundă cu el, întrucît
agil presupune o agilitate pur materială, în timp ce
ager presupune o anume nuanță de agerime intelectuală.
Der. ageri, vb. (a face mai ager; a ascuți la vîrf);
agerime, s. f.ager (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten.
2. Isteț, deștept, priceput. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător.
3. (
Înv. și
arh., despre obiecte ascuțite) Tăios. –
Lat. agilis.ager (Dicționaru limbii românești, 1939)áger, -ă adj. (lat.
ágilis, d.
ágere, a lucra. V.
agil). Sprinten, ĭute, vioĭ:
luptător ager. Fig. Pătrunzător, inteligent:
ochĭ agerĭ, minte ageră, om ager la minte. Vechi. Dîrz, sumeț, trufaș. S. m.
Vechĭ Agent al diavoluluĭ. Adv. Cu agerime.
ager (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)áger adj. m.,
pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágereager (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ager a.
1. sprinten, iute la mișcare:
vultur ager, vânt ager; 2. pătrunzător:
ochi ageri; fig.
minte ageră. [Lat. AGILIS].