afuma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AFUMÁ, afúm, vb. I.
1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva.
2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦
Intranz. A scoate fum.
Soba afumă. 3. Tranz. și
refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦
Tranz. (
Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație.
4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă).
5. Refl. Fig. (
Fam.) A se îmbăta ușor; a se ameți. –
Lat. affumare (
= adfumare).
afuma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)afumá (afúm, afumát), vb. –
1. A expune la fum. –
2. A fumega, a scoate fum. –
3. A se ameți, a se chercheli.
Mr. afum. Lat. affumāre (Pușcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR);
cf. it. affumare, prov.,
cat.,
port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (amețit, cherchelit),
cf. Iordan,
BF, VI, 160, și
can. ajumado; afumată, s. f. (varietate de struguri);
afumător, s. n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea liniștirii familiei de albine);
afumătoare, s. f.;
afumătură, s. f. (carne afumată).
afuma (Dicționar de argou al limbii române, 2007)afuma, afum v. r. a se îmbăta ușor; a se ameți
afuma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AFUMÁ, afúm, vb. I.
1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva.
2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦
Intranz. A scoate fum.
Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum (de mirodenii); a parfuma.
4. Tranz. și
refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri cu fum.
5. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum.
6. Refl. Fig. (
Fam.) A se îmbăta; a se chercheli. –
Lat. affumare (
= adfumare).
afuma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)afumá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
afúmăafumà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)afumà v.
1. a pune la fum;
2. a strica prin fum (bucatele);
3. a fumega:
soba afumă; 4. a tămâia:
hârtie de afumat. [Lat. AFFUMARE].
afuma (Dicționar de argou al limbii române, 2007)A FUMA a aresta locotenenți / sergenți, a bate un cui, a băga rotocoale, a bea tutun, a călări, a contopi, a creiona, (
d. femei) a fuma ca o șerpoaică, (
d. bărbați) a fuma ca un turc, a trage un cui.