afum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AFÚM s. n. (Rar) Miros caracteristic al afumăturilor. – Din
afuma (derivat regresiv).
afum (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AFÚM s. n. Miros (caracteristic al afumăturilor). – Postverbal al lui
afuma.afum (Dicționaru limbii românești, 1939)afúm, a
-á v. tr. (lat.
affúmo, -áre, d.
fumus, fum). Pun la fum:
afum pește. Stric bucatele pin [!] fum:
aĭ afumat sarmalele. Parfumez cu fum mirositor:
am afumat camera cu smirnă. Murdăresc cu fum:
ai afumat tavanu. Fig. V. refl. Mă cam îmbăt.
afum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)afúm (rar)
s. n.