afortiori (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)A FORTIÓRI adj. (Despre raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus. –
Loc. lat.afortiori (Marele dicționar de neologisme, 2000)A FORTIÓRI loc. adv., adj. inv. care se impune cu necesitate. ◊ (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri. (< lat.
a fortiori, cu atât mai mult)
afortiori (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)A FORTIÓRI loc. adv.,
loc. adj. Mod de argumentare prin care ceea ce este demonstrat pentru un caz se extinde la alt caz, care, fiind o subclasă a primului, prezintă tot atâtea sau mai multe temeiuri. [
Pr.:
-ti-o-] –
Loc. lat.afortiori (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)a fortióri (
lat.) [
ti pron
ți]
(-ti-o-ri) loc. adj.,
loc. adv.afortiori (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)a fortiori adv. cu mai mult drept cuvânt, cu atât mai mult.
afortiori (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)A FORTIÓRI loc. adv.,
loc. adj. Mod de argumentare prin care ceea ce este demonstrat pentru un caz se extinde la alt caz, care, fiind o subclasă a primului, prezintă tot atâtea sau mai multe temeiuri. [
Pr.:
-li-o-] — Loc
lat.afortiori (Dicționar de neologisme, 1986)AFORTIÓRI adj. (
Liv.) Care se impune cu necesitate, care este necesar. ♦ Formă de raționament constând în trecerea de la o judecată la alta datorită faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri sau chiar mai multe. [< lat.
a fortiori – cu atât mai mult].
afortiori (Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1996)AFORTIÓRI adv.,
adj. invar. 1. Adj. invar. (Despre raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus.
2. Adv.,
adj. invar. (
Livr.) (Care se impune) cu necesitate. [
Pr.:
-ti-o-] –
Loc. lat.