afix - explicat in DEX

afix (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AFÍX, afixe, s. n. (Gram.) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. – Din fr. affixe, lat. affixus.

afix (Dicționar de neologisme, 1986)
AFÍX s.n. 1. Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2. (Mat.) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene. [< fr. affixe, cf. lat. affixus – atașat].

afix (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AFÍX s. n. 1. nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcția, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol. 2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare. (< fr. affixe, lat. affixus)

afix (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AFÍX, afixe, s. n. Nume generic pentru sufixe, prefixe și infixe. – Fr. affixe (lat. lit. affixus).

afix (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AFÍX, afixe, s. n. 1. (Gram.) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2. (Mat.) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene. – Din fr. affixe, lat. affixus.

afix (Dicționaru limbii românești, 1939)
*afíx n., pl. e (lat. af-fixus, înfipt. V. fix, înfig). Gram. Particula care se pune la începutu cuvîntuluĭ (prefix) orĭ la urmă (sufix) ca să-i schimbe înțelesu. De ex.: în a-prind-ere a și ere îs afixe la rădăcina prind.

afix (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
afíx s. n., pl. afíxe

afix (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
afix n. particulă pusă la începutul (prefix) sau la sfârșitul (sufix) vorbelor, spre a le modifica sensul. Ex. pre-fac, frunz-iș.