afgan - explicat in DEX



afgan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AFGÁN, -Ă, afgani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație indo-europeană din Asia-Centrală, formând populația de bază de religie musulmană a Afganistanului. 2. Adj. Care aparține Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ Limba afgană (și substantivat, f.) = limbă din grupul limbilor iraniene vorbită de afgani. 3. S. m. Unitate monetară din Afganistan. – Din fr. Afghan.

afgan (Dicționar de neologisme, 1986)
AFGÁN s.m. Unitate monetară în Afganistan. [< fr. afghani].

afgan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
afgán / afghán [gh pron. g] adj. m., s. m., pl. afgáni / afgháni; adj. f., s. f. afgánă / afghánă, pl. afgáne / afgháne

afgan (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AFGÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani. II. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană. (< fr. afghan)

afgan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AFGÁN, -Ă, afgani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Afganistanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ Limba afgană (și substantivat, f.) = limbă din grupul limbilor iraniene vorbită de afgani (1). 3. S. m. Unitate monetară din Afganistan. [Scris și: afghan] — Din fr. afghan.

afgan
afgán, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a Afghanistanului sau este originară de acolo; (la pl. m.) populație indoeuropeană din Asia Centrală care formează majoritatea populației Afghanistanului, fiind de religie musulmană. 2 adj. Care aparține Afghanistanului sau afganilor, care se referă la Afghanistan sau la afgani; originar din Afghanistan. ♦ (subst. f.) Limba din grupul limbilor iraniene cu numeroase elemente străine, mai ales persane, indiene, arabe, vorbită de afgani. 3 s.m. (fin.) Unitate monetară în Afghanistan. 4 s.m. (zool.) Câine de companie decorativ, de origine afgană, cu părul lung și mătăsos. • scris și afghan. pl. -i, -e./<fr. afghan. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)

Alte cuvinte din DEX

AFET AFERIM AFEREZA « »AFIDA AFIDIENI AFIEROSI