aerolit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AEROLÍT, aeroliți, s. m. Meteorit format în cea mai mare parte din silicați, cu aspect de piatră, care cade pe pământ. [
Pr.:
a-e-] – Din
fr. aérolithe.aerolit (Dicționar de neologisme, 1986)AEROLÍT s.n. (
Geol.) Masă minerală incandescentă care cade pe pământ din spațiul interplanetar. V.
meteorit. [Pron.
a-e-., pl.
-te, -turi. / < fr.
aérolithe, cf. gr.
aer – aer,
lithos – piatră].
aerolit (Marele dicționar de neologisme, 2000)AEROLÍT s. n. meteorit dintr-o masă minerală incandescentă. (< fr.
aérolithe)
aerolit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AEROLÍT, aeroliți, s. m. Corp de origine cosmică, care cade pe pământ din spațiul interplanetar. –
Fr. aérolithe (<
gr.).
aerolit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AEROLÍT, aerolite, s. n. Corp (meteorit, pulbere) care cade pe Pământ din spațiul interplanetar. – Din
fr. aérolithe.aerolit (Dicționaru limbii românești, 1939)*aerolít m. și n., pl.
e (
aer și
-lit din
mono- și
oo-lit). Peatră [!] feruginoasă care cade din aer. – Căderea lor e însoțită de lumină și zgomot. Ele-s sfărmăturĭ planetare pe care le atrage pămîntu cînd se apropie de ele. Se numesc și
bolide. Poporu le zice
stele căzătoare. V.
stea.aerolit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aerolít s. n.,
pl. aerolíteaerolit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aerolit n. piatră căzută din cer. Nu se știe nimica sigur despre origina acestor masse pietroase, cari se rostogolesc prin regiunile atmosferice.