adău (Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, 1987)ADĂU s.n. (Ban., Criș., Trans. SV) Dare, impozit.
Adăulu țării. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE.
De o parte sîmt în ceastă lume boalele și neputințele, de altă parte sîmt... greotățile și adaole. MOL. 1695, 59r.
Adĕu. Tributum. AC, 326.
Forme gramaticale: pl. nom.-ac.
adao (MOL. 1695, 59r).
Etimologie: magh.
adó.
Cf.
ajutorință,
răsură2,
ruptă,
ruptoare,
satara.