adânc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADẤNC, -Ă, (
I)
adânci, adj., (
II)
adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊
Expr. (
A ajunge, a trăi etc.)
până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial;
fig.) Profund.
A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală).
Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast.
Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior.
Suspin adânc. ♦
Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens.
3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului.
4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund.
5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios.
6. Fig. Desăvârșit, deplin, total.
O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊
Expr. Din adâncul sufletului (sau
al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis.
2. (La
pl.) Depărtare mare; spațiu întins;
p. ext. loc ascuns, așezat departe. –
Lat. aduncus.