acropolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din
fr. acropole.acropolă (Dicționar de neologisme, 1986)ACRÓPOLĂ s.f. Cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești (întărite), așezată de obicei pe o înălțime. [< fr.
acropole, cf. gr.
akropolis <
akros – ridicat,
polis – oraș].
acropolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACRÓPOLĂ s. f. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple. (< fr.
acropole, gr.
akropolis)
acropolă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii. –
Fr. acropole (<
gr.).
acropolă (Dicționaru limbii românești, 1939)*acrópolă și
-ólă f., pl.
e (vgr.
akrópolis, d.
ákros, cel maĭ înalt, și
pólis, oraș). Partea cea mai înaltă a orașelor grecești, care servea ca cetățuĭe.
acropolă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)acrópolă (citadelă)
(a-cro-) s. f.,
g.-d. art. acrópolei; pl. acrópoleacropolă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. — Din
fr. acropole.