acreală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime.
2. (
Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru.
3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. –
Acri +
suf. -eală.acreală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru înțepător.
2. (
Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru.
3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Din
acri +
suf. -eală.acreală (Dicționaru limbii românești, 1939)acreálă f., pl.
elĭ. Proprietatea de a fĭ acru, aciditate, acrime.
acreală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)acreálă (a-crea-) s. f.,
g.-d. art. acrélii; pl. acréliacreală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)acreală f. starea lucrului acru.
acreală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime.
2. (
Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru.
3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. —
Acri +
suf. -eală.