acordor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACORDÓR1, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din
fr. accordoir.acordor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACORDÓR2, acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din
fr. accordeur.acordor (Dicționar de neologisme, 1986)ACORDÓR s.m. Specialist în acordarea instrumentelor muzicale. [Cf. fr.
accordeur].
acordor (Dicționar de neologisme, 1986)ACORDÓR s.n. Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale. [Pl.
-oare. / cf. fr.
accordoir].
acordor (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACORDÓR1 s. m. specialist în acordarea instrumentelor muzicale. (< fr.
accordeur)
acordor (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACORDÓR2 s. n. unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale. (< fr.
accordoir)
acordor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACORDÓR1, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale. – După
fr. accordoir.acordor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACORDÓR2, acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – După
fr. accordeur.acordor (Dicționaru limbii românești, 1939)*acordór (fr.
accordeur) saŭ
acordatór m. Care acordează instrumente de muzică, maĭ ales piane.
acordor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)acordór1 (persoană)
s. m.,
pl. acordóri