acordare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de
a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda tonalitatea specifică a instrumentului. –
V. acorda.acordare (Dicționar de neologisme, 1986)ACORDÁRE s.f. Acțiunea de a acorda; ♦ Variere a frecvenței proprii a unui sistem oscilant pentru a o face egală cu o altă frecvență; acordaj. [<
acorda].
acordare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de
a acorda; atribuire; aprobare, îngăduire. ♦ Aducerea tonurilor unui instrument muzical sau ale unui ansamblu de instrumente la aceeași înălțime (pe baza diapazonului).
acordare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de
a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. –
V. acorda.acordare (Dicționaru limbii românești, 1939)*acordáre f. Acțiunea de a acorda.
acordare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)acordáre s. f.,
g.-d. art. acordắrii; pl. acordắri