accelerare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de
a accelera și rezultatul ei; iuțire, grăbire, urgentare, zorire. –
V. accelera.accelerare (Dicționar de neologisme, 1986)ACCELERÁRE s.f. Acțiunea de a accelera; iuțire. ♦ (
Cinem.) Trucaj prin care, în timpul proiecției, mișcările se efectuează cu o viteză mai mare decât cea normală. [<
accelera].
accelerare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de
a accelera; iuțire, grăbire.
accelerare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)acceleráre s. f.,
g.-d. art. accelerắrii; pl. accelerắriaccelerare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)accelerare f.
1. mărirea iuțelii unui corp în mișcare, grăbire;
2. execuțiune grabnică.
accelerare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de
a accelera și rezultatul ei; iuțire, grăbire, urgentare, zorire. —
V. accelera.