acantă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină
(Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite; care imită frunzele de acantă (
1). [
Var.:
acánt s. m.] – Din
fr. acanthe, lat. acanthus.acantă (Dicționar de neologisme, 1986)ACÁNTĂ s.f. 1. Plantă ierboasă cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic; talpa-ursului.
2. Ornament care imită frunza acestei plante, folosit la decorarea capitelului corintic și compozit.
3. Apofiza spinoasă a vertebrelor. [Var.
acant s.m. / < fr.
acanthe, cf. lat.
acanthus < gr.
akantha – spin].
acantă (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACÁNTĂ s. f. 1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic. 2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante. 3. apofiza spinoasă a vertebrelor. (< fr.
acanthe, lat.
acanthus, gr.
akantha)
acantă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative ale căror frunze și rădăcini sunt folosite în medicină (
Acanthus).
2. Ornament arhitectonic care imită frunzele acestei plante. –
Fr. acanthe (
lat. lit. acanthus).
acantă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)acántă s. f.,
g.-d. art. acántei; pl. acánteacantă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină
(Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă (1). [Var:
acánt s. m.] — Din
fr. acanthe, lat. acanthus.