abuz (Marele dicționar de neologisme, 2000)abúz s. n.
1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală. ◊
~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor;
~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva. (< fr.
abus, lat.
abusus)
abuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (
concr.) faptă ilegală. ◊
Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale.
Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare.
Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊
Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat.
3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din
fr. abus, lat. abusus.abuz (Dicționar de neologisme, 1986)ABÚZ s.n. 1. Folosire fără măsură, excesivă a unui lucru; exces.
2. Depășire a puterii, a unor prerogative; faptă ilegală. ◊
Abuz de putere = delict constând din trecerea peste împuternicirea pe care o are un funcționar sau o instituție;
abuz de încredere = delict constând din înșelarea încrederii cuiva;
prin abuz = abuziv. [< fr.
abus, lat.
abusus <
abutor – a folosi rău].
abuz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Depășire a legalității; (
concr.) faptă ilegală. ♢
Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale.
Abuz de încredere = delict constând din însușirea, înstrăinarea sau folosirea, în alte scopuri decât cele indicate, a unui obiect încredințat cuiva de cineva.
2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. –
Fr. abus (
lat. lit. abusus).
abuz (Dicționaru limbii românești, 1939)*abúz n., pl.
urĭ (lat.
abúsus. V.
uz). Întrebuințare rea, excesivă saŭ nedreaptă:
abuz de putere. Abuz de încredere, acțiunea de a abuza de încredere. Pl. Dezordinĭ:
a comite multe abuzuri.abuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)abúz s. n.,
pl. abúzuriabuz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)abuz n.
1. întrebuințare rea, excesivă sau nedreaptă:
abuz de putere; 2. obiceiu rău:
a reforma abuzurile; 3. înșelăciune:
pedepsit pentru abuzuri.abuz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. încălcare a legalității; (
concr.) faptă ilegală. ◊
Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale.
Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare.
Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊
Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat.
3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. — Din
fr. abus, lat. abusus.