abstrage - explicat in DEX

abstrage (Marele dicționar de neologisme, 2000)
abstráge vb. I. tr. a efectua o abstractizare. II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)

abstrage (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

abstrage (Dicționar de neologisme, 1986)
ABSTRÁGE vb. III tr. A judeca, a considera izolat, a desprinde dintr-un context. [< lat. abstrahere, cf. fr. abstraire, după trage].

abstrage (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás

abstrage (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde dintr-un complex; a lua în considerare în mod izolat, făcând abstracție de rest. – Fr. abstraire (după trage).

abstrage (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
abstrage v. a considera numai unul din caracterele obiectului în afară de celelalte.

abstrage (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).