ablativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊
Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din
fr. ablatif, lat. ablativus.ablativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)ablatív1 s. n. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc. ◊
~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ. (< lat.
ablativus, fr.
ablatif)
ablativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)ablatív2, -ă
adj. (despre materiale) care poate suferi ablațiuni. (< lat.
ablativus, fr.
ablatif)
ablativ (Dicționar de neologisme, 1986)ABLATÍV s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza etc.
Ablativ absolut = construcție a limbii latine corespunzătoare unei propoziții circumstanțiale, în care subiectul și numele predicativ se pun la ablativ sau, când predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acordându-se în gen, număr și caz cu fostul subiect al propoziției secundare. [< lat. (
casus)
ablativus, cf. fr.
ablatif].
ablativ (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării care indică, în unele limbi, punctul de plecare, iar în limba latină și instrumentul, cauza etc. ♢ (În limba latină)
Ablativ absolut = construcție cu rol de propoziție circumstanțială în care subiectul și numele predicativ se pun la ablativ. –
Fr. ablatif (
lat. lit. ablativus).ablativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ABLATÍV, ablative, s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊
Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr.
ablatif, lat.
ablativus.ablativ (Dicționaru limbii românești, 1939)*ablatív n. pl.
e (lat.
ablativus) Gram. Al șaselea caz, care arată originea saŭ instrumentu în declinarea latină.
ablativablativ1 s.n. (
gram.) Caz al declinării, în unele limbi (indo-europene), care exprimă punctul de plecare, despărțirea de un loc, instrumentul acțiunii, cauza etc., fiind cazul unui complement circumstanțial de loc, de cauză, al unui complement instrumental etc. ◊ (
adj.)
A trecut substantivul la cazul ablativ. ◊
Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și dintr-un participiu în cazul ablativ, având rol de propoziție circustanțială care exprimă multiple relații. • pl.
-e. /<fr.
ablatif, it.
ablativo, germ.
Ablativ, lat.
ablativus, -i <
ablatus part. trecut al lui
auferre „a lua cu sine“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
ablativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ablatív (a-bla-) s. n.,
pl. ablatíveablativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ablativ n. al șaselea caz, în declinațiunea latină, care arată punctul de plecare sau instrumentul acțiunii;
ablativ absolut, propozițiune formată dintr´un participiu sau adjectiv cu cazul ablativ.