abține (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ABȚÍNE, abțín, vb. III.
Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din
fr. (s')
abstenir (după
ține).
abține (Marele dicționar de neologisme, 2000)abțíne vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunța, a nu-și exprima punctul de vedere. (< fr.
s'abstenir, lat.
abstinere)
abține (Dicționar de neologisme, 1986)ABȚÍNE vb. III. refl. A se stăpâni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat.
abstinere, fr.
s'abstenir, după
ține].
abține (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg.
mă abțín, 2 sg.
te abțíi, 1 pl.
ne abțínem, 2 pl.
vă abțíneți, 3 pl.
se abțín; conj. prez. 3
să se abțínă; ger.
abținấndu-se; part.
abținútabține (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ABȚÍNE, abțín, vb. III.
Refl. A se stăpâni, a se reține (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține deoparte de o activitate. –
Fr. (s')abstenir (după
ține).
abține (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)abține v.
1. a se opri dela ceva, a se înfrâna;
2. a nu lua parte la vot.
abține (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ABȚÍNE, abțin, vb. III.
Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. — Din
fr. (s')abstenir (după
ține).