aștepta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AȘTEPTÁ, aștépt, vb. I.
Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; a adăsta. ◊
Loc. adv. La sfântu- (sau
la moș-)
așteaptă = niciodată.
2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva; a păsui. ♦ (În construcții negative) A sta la îndoială; a ezita; a zăbovi.
3. A lăsa să treacă timpul sperând să... sau că... ♦
Refl. A crede, a-și închipui; a prevedea; a conta (pe ceva). –
Lat. *astectare (=
adspectare).
aștepta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)așteptá (așteptát, așteptát), vb. –
1. A sta undeva pentru a fi de față, a adăsta. –
2 A fi gata, a fi pregătit. –
3 A conta, a se bizui pe cineva, a spera. –
Mr. așteptu, megl. ștet, istr. așteptu. Lat. *
adspectāre, prin intermediul unei forme asimilate *
astectāre (Meyer-Lübke,
Gramm., I, 469; Densusianu,
Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 145; REW 3039; Candrea-Dens., 104; DAR);
cf. it. aspettare (
tarent. astittare, calabr. astettare, sicil. astittari, sard. isettare). –
Mr. aștiptare înseamnă în același timp „a aștepta” și „a primi, a avea oaspeți”, accepție dublă pe care Pușcariu 150 și DAR o explică prin contaminarea cu
lat. exceptare sau cu
alb. përes „aștept” și „primesc”; mai probabilă este evoluția normală de la „aștept oaspeți” la „am oaspeți”,
cf. fr. j’attends des amis. Geheeb 17 propune etimonul
lat. exceptare. –
Der. așteptător, adj. (plin de speranță);
neașteptat, adj. (care survine brusc, surprinzător).
aștepta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AȘTEPTÁ, aștépt, vb. I.
Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc. ◊
Expr. La sfântul- (sau
la moș-)
așteaptă = niciodată.
2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz; a păsui. ♦ A sta la îndoială; a ezita; a zăbovi. ♦ (La
imper., în amenințări) Stai (puțin)!
3. A spera, a nădăjdui. ♦
Refl. A crede, a-și închipui; a prevedea; a conta (pe ceva). –
Lat. *astectare (=
adspectare).
aștepta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)așteptá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
așteáptăașteptà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)așteptà v.
1. a sta până vine cineva sau se întâmplă ceva:
s’așteptăm în pace al soartei ajutor Gr. Al.;
2. a avea răbdare, a îngădui;
3. a spera:
nu mă așteptam la una ca asta. [Lat. ASPECTARE (printr’o formă intermediară *ASTECTARE (cf.
deștepta)].
aștepta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AȘTEPTÁ, aștept, vb. I.
Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; a adăsta. ◊ Loc
adv. La sfântul- (sau
la moș-)
așteaptă = niciodată.
2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva; a păsui. ♦ (În construcții negative) A sta la îndoială; a ezita; a zăbovi.
3. A lăsa să treacă timpul sperând să... sau că... ♦
Refl. A crede, a-și închipui; a prevedea; a conta (pe ceva). —
Lat. *astectare (=
adspectare).