aèd - explicat in DEX

aed (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AÉD, aezi s. m. Poet epic recitator și cântăreț în Grecia antică. – Din fr. aède.

aed (Dicționar de neologisme, 1986)
AÉD s.m. Poet-cântăreț la vechii greci, care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră. [Pron. a-ed, pl. -ezi. / < fr. aède, cf. gr. aoidos – cântăreț].

aed (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AÉD s. m. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră. (< fr. aède, gr. aoidos)

aed (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AÉD, aezi s. m. Poet-cântăreț din Grecia antică. – Fr. aède (< gr.).

aed (Dicționaru limbii românești, 1939)
*aéd m. (vgr. aoidós). Poet și cîntăreț (la vechiĭ Grecĭ): Orfeŭ era un aed.

aed (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aéd s. m., pl. aézi

aed (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AÉD, aezi, s. m. Poet epic recitator și cântăreț în Grecia antică. — Din fr. aède.

aèd (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aèd m. cântăreț străvechiu (la Greci): Orpheu fu aed renumit.