țurțurat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. –
Țurțur +
suf. -at.țurțurat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țurțurát (rar)
adj. m.,
pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțurátețurțurat (Dicționaru limbii românești, 1939)țurțurát, -ă adj. Garnisit cu țurțurĭ:
o streșină [!] țurțurată.țurțurat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. —
Țurțur +
suf. -
at.