țuicui(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚUICUÍ,țuicuiesc, vb. IV. Refl. A se țuicări. – Țuică + -ui.
țuicui(Dicționar de argou al limbii române, 2007) țuicui,țuicuiesc v. r. a bea țuică
țuicui(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) !țuicuí(a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicui(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚUICUÍ,țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. — Țuică + suf. -ui.