țuca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚUCÁ, țuc, vb. I.
Tranz. și
refl. recipr. (
Reg.) A (se) săruta. – Din
țoc.țuca (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)țucá, țuc, vb. intranz. – A săruta: „Țucu-i ochii lui cei dragi” (Calendar 1980: 100). – Din țoc „cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut„.
țuca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țucá (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
țúcățuca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚUCÁ, țuc, vb. I.
Tranz. și
refl. recipr. (
Reg.) A (se) săruta. — Din
țoc.