țopăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚOPĂITÚRĂ,țopăituri, s. f. Țopăială. [Pr.: -pă-i-] – Țopăi + suf. -tură.
țopăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țopăitúră(-pă-i-) s. f., g.-d. art. țopăitúrii; pl. țopăitúri
țopăitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚOPĂITÚRĂ,țopăituri, s. f. Țopăială. [Pr.: -pă-i-] — Țopăi + suf. -tură.