țol - explicat in DEX

țol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚOL¹, țoli, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în Anglia și în Statele Unite ale Americii, egală cu 25,4 mm. – Din germ. Zoll.

țol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚOL², țoluri, s. n. (Pop.) Țesătură groasă de lână, de cânepă sau de bumbac, folosită la țară ca pătură, ca velință sau pentru așternut pe jos. – Din ngr. tsolí, tsúli.

țol (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
țol (-li), s. m. – Măsură de un lat de deget. Germ. Zoll (Borcea 216).

țol (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
țol, -uri, s.n. – „Covoarele sau scoarțele poartă în graiul local denumirea de țoluri (astăzi începe să se generalizeze termenul de covor). A avut o funcție preponderent decorativă, fiind etalat pe rudă, pe pat, pe masă și mai rar pe perete, deasupra patului” (Dăncuș 1986: 142). „Pănură de lână țesută cu măiestrie” (Țiplea 1906). „Mai interesant din toate punctele de vedere este făcutul țolurilor, covoarelor; cred că în istețime și în varietatea motivelor pot să se compare covoarele maramureșene cu cele persiene. Atâta efect au, că vopselele de anilină din prăvălii nu mai dau culoarea cea frumoasă ce o aveau odinioară covoarele vopsite cu vegetale, cum vopseau femeile maramureșene cu puțin mai înainte. Pe de altă parte, neavând unde le desface, piața Sighetului fiind prea mică, arta casnică atât de prețioasă a țesătoriei covoarelor începe a se neglija” (Bârlea 1924: 472). „Să-l întoarcă cu țolu / Și să-i deie cu olu” (Calendar 1980, 85). – Din ngr. tsóli, tsúli (DEX).

țol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țol¹ (unitate de măsură) s. m., pl. țoli; simb. in; ''

țol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țol² (velință) (pop.) s. n., pl. țóluri

țol (Dicționaru limbii românești, 1939)
țol n., pl. urĭ și țoale (ngr. tsúli, cĭoltar, d. turc. çul, cul, cĭoltar. D. rom. vine ung. col. V. cĭoltar). Covor țărănesc care se așterne pe pat (lăvicer) orĭ pe pardoseală și servește la´nvălit îld. plapomă ș. a.: mineștergurĭ, lăvicere, țolurĭ (Beld. 501). Fig. Obraz ca țolu, obraz fără rușine. Pl. Haĭne: uniĭ golĭ, alțiĭ în țolurĭ (Beld. 2024). V. țoală.

țol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țol n. 1. pânză groasă de învelit mai ales căruțele: ne acoperim în căruță cu un țol CR. n’avem nici hrană nici țol de ’nvelit AL.; 2. haină: sub țoalele cele voinicești ISP. [Gr. mod. TZÚLI, cioltar].

țol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țol n. măsură de 12 linii. [Nemț. ZOLL].

țol (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚOL¹, țoli, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în țările anglo-saxone și germanice, egală cu 25,4 mm; inch. — Din germ. Zoll.