țocăĭ - explicat in DEX

țocăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚOCĂÍ, țócăi, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta (cu zgomot). 2. Intranz. (Despre copii) A mișca buzele prin somn ca și când ar suge. – Țoc + suf. -ăi.

țocăi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
țocăí, țocăiésc, vb. IV (reg. și fam.) 1. a săruta cu zgomot. 2. a plescăi.

țocăi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
țocăi, țocăi I. v. t. a săruta cu zgomot II. v. r. a se săruta zgomotos

țocăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țocăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 țócăie, imperf. 3 sg. țocăiá; conj. prez. 3 să țócăie

țocăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚOCĂÍ, țócăi, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta (cu zgomot). 2. Intranz. (Despre copii) A mișca buzele prin somn ca și când ar suge. — Țoc + suf. -ăi.

țocăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
țócăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. țoc. V. țuc). Fac țoc: un copil țocăĭa la peptu [!] mameĭ. V. tr. Fam. Iron. Pup, sărut: copiilor nu le place să-ĭ țocăĭ. V. refl. A se țocăi în public e lucru ordinar.

țocăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țocăì v. 1. fam. a pupa repede și cu sgomot; 2. a suge prin somn (vorbind de prunci). [V. țoc!].