țoapă - explicat in DEX

țoapă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚOÁPĂ, țoape, s. f. (Fam.) Persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. – Țop + suf. -ă.

țoapă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
țoápă¹, țoápe, s.f. (reg.) lovitură de bâtă.

țoapă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
țoápă², țoápe, s.f. (reg. și fam.) 1. persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan; mitocan. 2. fată care joacă și sare mult.

țoapă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
țoapă, țoape s. f. 1. mahalagioaică; femeie cu apucături vulgare 2. femeie lipsită de bun gust

țoapă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țoápă (pop.) s. f., g.-d. art. țoápei; pl. țoápe

țoapă (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) țoápă (oa dift.) f., pl. e (d. țopan, ca moacă d. mocan). Iron. Țopîrlan: se umpluse cîrcĭuma de țoape.

țoapă (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) țoápă f., pl. e (d. țoapă 1. Cp. cu moacă 2). Olt. Bîtă. Lovitură de bîtă. Dun. (Ilf.). Un fel de prostovol maĭ mic de baltă.

țoapă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚOÁPĂ, țoape, s. f. (Pop.) Persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. — Țop + suf. -ă.