țiuitor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚIUITÓR, -OÁRE,țiuitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care țiuie. 2. S. f. (Rar) Fluier. [Pr.: ți-u-i-] – Țiui + suf. -tor.
țiuitor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țiuitór(ți-u-i-) adj. m., pl. țiuitóri; f. sg. și pl. țiuitoáre
țiuitor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚIUITÓR, -OÁRE, țiuitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care țiuie. 2. S. f. (Rar; reg.) Fluier. [Pr.: ți-u-i-] — Țiui + suf. -tor.