țipirig (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIPIRÍG1 s. m. (
Bot.; regional) Pipirig. –
Cf. pipirig.țipirig (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIPIRÍG2 s. n. Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). –
Cf. scr. caparika.țipirig (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țipiríg s. n. – Amoniac. –
Var. țiperig, tăperig. Sb. caparika (Candrea); sau, mai probabil, din
țeapă cu
suf. expresiv
-ig(ă) pentru mirosul său înțepător; fonetismul ca și semantismul coincid cu
tipirig (
var. tiperig, tăperig),
var. a lui
pipirig, v. aici mai sus.
țipirig (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țipiríg1 (plantă)
s. m.țipirig (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țipiríg2 (substanță) (
pop.)
s. n.țipirig (Dicționaru limbii românești, 1939)1) țipiríg n. fără pl. (din
țăperig, care ar veni dintr´un adj. ngr., de unde vine și sîrb.
caparika și mrom.
țaparkó, id.). O substanță albă pulverulentă rezultată din acid cloridric [!] și amoniac în volume egale. În ainte [!] se aducea din Egipt, unde se prepara sublimînd funinginea produsă din arderea baligiĭ de cămilă. Astăzĭ se extrage din apele care se condensează la prepararea gazuluĭ de iluminat pin [!] destilarea cărbuneluĭ de pămînt. În chimie se numește
clorură de amoniŭ saŭ
cloidrat [!] de amoniac (AzH
4 C
1). Se numește și
salmiac și (vechĭ)
nișadir.țipirig (Dicționaru limbii românești, 1939)2) țipiríg, V.
pipirig și
țăperig (plante).
țipirig (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIPIRÍG1 s. m. (
Bot.;
reg.) Pipirig. —
Cf. pipirig.țipirig (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIPIRÍG2 s. n. (
Pop.) Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). —
Cf. sb. c a p a r i k a.