țipar - explicat in DEX

țipar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚIPÁR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa².

țipar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
țipár, țipári, s.m. (reg.) ardei iute; țipoi.

țipar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
țipar, țipari s. m. penis.

țipar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țipár s. m., pl. țipári

țipar (Dicționaru limbii românești, 1939)
țipár m. (cp. cu țip). Anghilă, un pește care seamănă a șarpe și care chear [!] se maĭ numește și șerpar (cobítis fóssilis). V. vîrlan.

țipar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țipar m. pește fără solzi ce seamănă cu șarpele (Anguilla). [Cf. țipă, prin analogie cu forma-i oblongă (v. fusar)].

țipar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚIPÁR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). — Et. nec. Cf. țipa².