țipător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIPĂTÓR, -OÁRE, țipători, -oare, adj.,
s. f. 1. Adj. (Despre glas) Strident. ♦
Fig. (Despre culori, lumină) Prea bătător la ochi, prea viu, prea intens.
2. S. f. Un fel de fluier cu care vânătorii imită glasul diferitelor animale pentru a le atrage. –
Țipa1 +
suf. -ător.țipător (Dicționar de argou al limbii române, 2007)țipător, -oare, țipători, -oare s. m., s. f., adj. (intl.) reclamant.
țipător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țipătór adj. m.,
pl. țipătóri; f. sg. și
pl. țipătoárețipător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIPĂTÓR, -OÁRE, țipători, -oare,
adj.,
s. f. 1. Adj. (Despre glas) Strident. ♦
Fig. (Despre culori, lumină) Prea bătător la ochi, prea viu, prea intens.
2. S. f. (
Reg.) Un fel de fluier cu care vânătorii imită glasul diferitelor animale pentru a le atrage. —
Țipa1 +
suf. -
ător.