țintișoară(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚINTIȘOÁRĂ,țintișoare, s. f. Diminutiv al lui țintă (I 1). – Țintă + suf. -ișoară.
țintișoară(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țintișoáră s. f., g.-d. art. țintișoárei; pl. țintișoáre
țintișoară(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚINTIȘOÁRĂ, țintișoare, s. f. Diminutiv al lui țintă (I 1). — Țintă + suf. -ișoară.