țintățel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚINTĂȚÉL,țintăței, adj. (Reg.) Diminutiv al lui țintat (2). – Țintat + suf. -el.
țintățel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țintățél (pop.) adj. m., pl. țintățéi
țintățel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚINTĂȚÉL,țintăței, adj. (Pop.) Diminutiv al lui țintat (2). — Țintat + suf. -el.