țiglină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIGLÍNĂ s. f. v. țicling.țiglină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țiglínă (-ne), s. f. – Rașchetă.
Germ. Ziehklinge (Tiktin).
țiglină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!țiglínă (ți-gli-) s. f.,
g.-d. art. țiglínei; pl. țiglíne țiglină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIGLÍNĂ, țigline, s. f. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [
Var.:
țiclínc, țiclíng s. n.] — Din
germ. Ziehklinge.