țigănesc - explicat in DEX

țigănesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. Care aparține țiganilor, privitor la țigani, de țigani. – Țigan + suf. -esc.

țigănesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țigănésc adj. m., f. țigăneáscă; pl. m. și f. țigănéști

țigănesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) țigănésc, -eáscă adj. De Țigan: limba țigănească. Fig. Ordinar, vulgar, trivial: purtare țigănească. Papagal țigănesc. (Iron.) cĭoară.

țigănesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) țigănésc v. tr. Prefac în Țigan. V. refl. Neguțez (mă tocmesc) ca Țiganiĭ, pînă la plictiseală, ca să obțin un lucru: nu te maĭ țigăni pentru un franc !

țigănesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țigănesc a. ce ține de țigani: limba țigănească. V. papagal și pește. ║ adv. țigănește, ca țiganii: înjură țigănește.

țigănesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. Care aparține țiganilor, privitor la țigani, de țigani. — Țigan + suf. -esc.