țigăncușă(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚIGĂNCÚȘĂ,țigăncușe, s. f. Diminutiv al lui țigancă; țigăncuță. – Țigancă + suf. -ușă.
țigăncușă(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țigăncúșă s. f., art. țigăncúșa, g.-d. art. țigăncúșei; pl. țigăncúșe
țigăncușă(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚIGĂNCÚȘĂ,țigăncușe, s. f. Diminutiv al lui țigancă; țigăncuță. — Țigancă + suf. -ușă.