țigănì - explicat in DEX

țigăni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult (și în mod dizgrațios) pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalagește). – Din țigan.

țigăni (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
țigăni, țigănesc v. r. 1. a insista în mod penibil și zgomotos pentru a obține ceva; a cere ceva cu insistență 2. a se târgui; a se tocmi în mod exagerat 3. a se comporta în mod necivilizat, zgomotos, strident

țigăni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!țigăní (a se ~) vb. refl, ind. prez. 3 sg. se țigănéște, imperf. 3 sg. se țigăneá; conj. prez. 3 să se țigăneáscă

țigăni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi îndelung. – Din țigan.

țigănì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țigănì v. a se tocmi într’una: cât m’am țigănit cu ei AL.