țicling (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚICLÍNG, țiclinguri, s. n. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [
Var.:
țiclínc s. n.,
țiglínă s. f.] – Din
germ. Ziehklinge.țicling (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!țiclíng (ți-cling) s. n.,
pl. țiclínguri țicling (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚICLÍNG s. n. v. țiglină.