țarevici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat în trecut de fiul țarului desemnat de a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [
Acc. și
țárevici] – Din
rus. țarevici, fr. tsarévitch.țarevici (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȚÁREVICI s. m. titlu purtat de fiul țarului, moștenitor de tron. (< rus.
țarevici, fr.
tsarévitch)
țarevici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țarévici (-vici) s. m.,
pl. țarévicițarevici (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țarevici m. fiul cel mai mare al Țarului, moștenitorul Coroanei în Rusia.
țarevici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat de fiul țarului desemnat a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [
Acc. și:
țárevici] — Din
rus. țarevici, fr. tsarévitch.țarevicĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*țarévicĭ m. (rus.
carévicĭ). Fiu cel maĭ mare al țaruluĭ și acela care-ĭ urma la tron.