țarcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. (
Ornit.) Coțofană. ◊
Expr. A-i umbla (cuiva)
gura ca la (
o)
țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost.
A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare.
2. Fig. (
Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii).
3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din
magh. szarka.țarcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țárcă (-țắrci), s. f. – Coțofană (Pica caudata).
Mag. szarka, din
sl. svraka (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 429; Gáldi,
Dict., 165),
cf. slov.
sraka, rus. soroka. În
Trans. și
Mold.țarcă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)țarcă, țărci s. f. (peior.) 1. gură
2. femeie care se mișcă și vorbește mult
țarcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)țárcă, s.f. –
1. Sarcă, coțofană (Pica caudata).
2. (Ref. la capre) Negru cu alb (Precup 1926). – Din magh. szarka (< sl. svraka).
țarcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țárcă (
pop.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. țắrcii; pl. țărcițarcă (Dicționaru limbii românești, 1939)țárcă f., pl.
e și
țărcĭ (din
sarcă [Trans. Maram.], d. ung.
szarka, țarcă [ca
țarțam d. ung.
szerszám], d. vsl.
svraka, țarcă, de unde vine și sîrb.
staka, svraka, švraka, bg.
svraka, rus.
soróka. V.
tarcat, sfrancĭoc, știrică).
Mold. nord. Trans. Coțofană.
țarcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țarcă f.
Zool. Mold. coțofană. [Și
sarcă Tr. = ung. SZARKA (printr’un intermediar săsesc)].
țarcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. (
Ornit.;
pop. și
reg.) Coțofană. ◊
Expr. A-i umbla (cuiva)
gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost.
A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare.
2. Fig. (
Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii).
3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. — Din
magh. szarka.