țarțam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚARȚÁM, țarțamuri, s. n. (
Reg.) Ciucure, franj; dantelă; (la
pl.) podoabe, zorzoane. [
Var.:
sarsám, sărsám, zarzám s. n.] – Din
magh. szerszám.țarțam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țarțám (
reg.)
s. n.,
pl. țarțámuri țarțam (Dicționaru limbii românești, 1939)țarțám n., pl.
urĭ (ung.
szerszám, instrument, lucrurĭ, accesoriĭ;
nyereg-szerszám, accesoriile șeleĭ. V.
zorzon).
Est. Canaf, ciucure. –
Sarsam în VR 1911, 5, 255, și 1912, 5-6, 166, scris de un Bucovinean. Și
zarzam (Ĭașĭ). În Trans.
sersam, și
sărsam (Gr.S. 1937, 191), unealtă.
țarțam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țarțam n. Mold. ciucure:
ștergare în vârfuri cu țarțamuri subțiri. [Și
sarsam, sersam: cf. ung. (NYEREG)SZERSZÁM, ciucure dela hamul calului].
țarțam (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚARȚÁM, țarțamuri, s. n. (
Reg.) Ciucure, franj; dantelă; (la
pl.) podoabe, zorzoane. [
Var.:
sarsám, sărsám, zarzám s. n.] — Din
magh. szerszám.