țandără (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊
Expr. A-i sări (cuiva)
țandăra = a se înfuria, a se supăra. [
Var.: (
reg.)
țándură, țândără s. f.] – Din
săs. zänder (<
germ. Zunder),
magh. candra.țandără (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țándără (țắndări), s. f. – Așchie, bucățică. –
Var. Mold. țandură, Banat
țandră și
der. Origine incertă. Probabil e vorba de o formație expresivă, ca
fleandură; în acest caz, ar fi un simplu dublet al lui
țundră, țoandră „bucată”. Se consideră
der. din
slov.
condra sau
mag. candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin); dar aceste cuvinte ar putea proveni din
rom., cum în mod precis provin din
rut. cyndra (Candrea,
Elemente, 409), și
ngr. σιόντρα (Meyer,
Neugr. St., II, 78).
Der. din
săs. Zander ‹
germ. Zunder „meșă” (Lacea,
Dacor., III, 709; Scriban) este improbabilă.
Der. țăndări, vb. (a face să sară țăndări);
țăndărică, s. f. (așchie;
s. m., Pinocchio, personaj celebru al lui C. Collodi);
țăndăros, adj. (cu țăndări; iritabil, sensibil).
țandără (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țándără s. f.,
g.-d. art. țắndării; pl. țắndărițandără (Dicționaru limbii românești, 1939)țándără (vest) și
țándură (est) f., pl.
ĭ (sas.
zander, așchie de ațîțat focu; germ.
zunder, ĭască de ațîțat focu. Cp. cu
maldăr, -ur. Dac. 3. 709). Sfărămătură de sticlă, de porțelan, de lut, de spijă, de lemn (cînd loveștĭ cu toporu):
paharuluĭ ĭ-a sărit țandura. Fig. A-țĭ sări țandura, a te formaliza, a te înfuria. V.
așchie.țandără (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țandără f.
1. așchie de lemn;
2. fig. pricină de ceartă:
din ceva atuncia țandăra îmi sare PANN. [Origină necunoscută].
țandără (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊
Expr. A-i sări (cuiva)
țandăra = a se înfuria, a se supăra. [
Var.: (
reg.)
țándură, țấndără s. f.] — Din
săs. zänder (<
germ. Zunder),
magh. candra.