țanțoș - explicat in DEX

țanțoș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec.

țanțoș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe

țanțoș (Dicționaru limbii românești, 1939)
țánțoș, -ă adj. (ung. cincos, șiret, perfid). Mîndru, plin de încredere, îngînfat: un bătăuș țanțoș. Adv. A călca țanțoș.

țanțoș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țanțoș a. mândru și arogant [Cu variantele țonțoroiu, țunțurliu: origină necunoscută].

țanțoș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚANȚÓȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. — Et. nec.